Noutati privind conditiile de autorizare in Romania a personalului de deservire a instalatiilor/echipamentelor in domeniul ISCIR

In Monitorul Oficial al Romaniei nr.11 bis din 08.01.2010, a fost publicata prescriptia tehnica ISCIR PT CR 8 – 2009 „Autorizarea personalului de deservire a instalatiilor/echipamentelor si acceptarea personalului auxiliar de deservire” in domeniul ISCIR. Aceasta prescriptie tehnica a fost aprobata cu ordinul Ministrului Economiei nr. 2.154 din 11.12.2009 si a intrat in vigoare incepand cu data de 08.02.2010. Scopul ei este stabilirea cerintelor si conditiilor aplicabile in vederea autorizarii personalului de deservire a instalatiilor/echipamentelor si acceptarea personalului auxiliar de deservire in scopul asigurarii conditiilor de exploatare in siguranta a instalatiilor/echipamentelor.

Prescriptia PT CR 8 - 2009 este intocmita in concordanta cu principalele acte normative care reglementeaza domeniul prezentat in acest articol si anume:

Legea nr.64/2008 privind functionarea in conditii de siguranta a instalatiilor sub presiune, instalatiilor de ridicat si a aparatelor consumatoare de combustibil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.240 din 27 martie 2008, cu modificarile si completarile ulterioare;

Hotararea Guvernului nr.1.340/2001 privind organizarea si functionarea Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.37 din 22 decembrie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare;

Legea nr.87/2006 privind asigurarea calitatii educatiei;

Ordonanta Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza servicii in Romania;

Legea nr.200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare;

Ordinul Ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei nr.701/2003 pentru desemnarea institutiei care sa recunoasca automat documentele care dovedesc calificarea dobandita in strainatate, in afara sistemului de invatamant, de cetateni romani sau cei ai statelor membre ale Uniunii Europene si ai statelor apartinand Spatiului Economic European.

Avand in vedere profilul revistei noastre, ne vom referi in continuare numai la urmatoarele categorii de personal de deservire care trebuiesc sa fie autorizate de catre ISCIR conform PT CR 8 – 2009:

1. Fochist cazane de abur si apa fierbinte, cazane de apa calda si cazane de abur de joasa presiune precum si cazane conduse de calculator;

2. Laborant operator centrale termice;

3. Automatist pentru supraveghere si intretinere cazane;

4. Operator umplere recipiente G.P.L. (gaz petrolier lichefiat)

5. Imbuteliator fluide sub presiune.

In noua prescriptie tehnica se mentioneaza faptul ca personalul nominalizat la pct. 1 – 5 va fi examinat in vederea autorizarii de catre ISCIR dupa absolvirea unui program de formare profesionala, organizat de furnizori de formare profesionala avizati si autorizati.

Avizarea furnizorilor de formare profesionala se face de catre ISCIR si este valabila pe o perioada de 4 ani.

La examenul in vederea autorizarii se admit persoanele care indeplinesc urmatoarele conditii:

a) au implinit varsta minima de 18 ani;

b) detin fisa de aptitudini de medicina muncii cu mentiunea „Apt pentru prestarea ocupatiei de ............” sau un document echivalent emis de autoritatea competenta in domeniu dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau alt stat semnatar al Acordului privind Spatiul Economic European;

c) au absolvit un program de formare profesionala organizat de un furnizor de formare profesionala autorizat in conditiile legii sau echivalent cu cel solicitat, conform prevederilor PT CR 8 -2009, organizat de o entitate competenta dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau stat semnatar al Acordului privind Spatiul Economic European;

d) au absolvit cursuri universitare tehnice de lunga sau scurta durata.

Examenul in vederea autorizarii consta dintr-o proba teoretica si o proba practica ce au ca scop verificarea insusirii cunostintelor prevazute in programa analitica a programului de formare profesionala si a dobandirii deprinderilor practice necesare pentru deservirea instalatiei/echipamentului pentru care se solicita autorizarea.

O noutate fata de vechile reglementari, este aceea ca persoanele care sunt cetateni ai statelor membre ale Uniunii Europene, detin o autorizatie eliberata de autoritatea competenta dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau stat semnatar al Acordului privind Spatiul Economic European si care doresc sa deserveasca o/un instalatie/echipament din domeniul ISCIR pe teritoriul Romaniei, se prezinta la ISCIR in vederea sustinerii unui examen si luarii in evidenta.

Examenul consta dintr-o proba teoretica ce are ca scop evaluarea cunostintelor privind aplicarea legislatiei nationale si a prescriptiilor tehnice aplicabile, necesare pentru deservirea instalatiei/ echipamentului.

Trebuie subliniat si faptul ca in noua prescriptie tehnica se mentioneaza ca ISCIR elibereaza candidatilor care au promovat examenul o autorizatie tip, insotita de talonul pentru vize anuale, conform modelului alaturat.

Valabilitatea autorizatiei se confirma anual, prin vizarea talonului pentru vize anuale de catre operatorul RSVTI al detinatorului/utilizatorului.

Valabilitatea talonului pentru vize anuale este de 4 ani.

La expirarea perioadei de valabilitate a talonului/autorizatiei, eliberate pana la intrarea in vigoare a PT CR 8 – 2009, pentru obtinerea unui nou talon in vederea prelungirii valabilitatii autorizatiei, personalul de deservire trebuie sa urmeze un stagiu de instruire. Acesta se organizeaza de persoane juridice avizate de catre ISCIR, avizare valabila pentru o perioada de 4 ani.

1.Conditii privind formarea profesionala a fochistilor

Autorizarea fochistilor se face pe clase, de la A la D, in functie de tipul de cazan pe care il deserveste.

La examenul de autorizare ca „fochist clasa A, B sau D”, se admit persoanele fizice care au absolvit un curs de perfectionare/specializare organizat conform programelor analitice din PT CR 8-2009.

Fochistii clasa A deservesc si supravegheaza operativ in functionare cazane de abur, cazane de apa fierbinte, supraincalzitoare si economizoare independente, conform prevederilor PT C1.

Fochistii clasa B deservesc si supravegheaza operativ in functionare cazane de abur din categoria E, conform prevederilor PT C1.

Fochistii care deservesc cazane din categoria E cu rezistenta electrica nu necesita autorizare ISCIR. Acestia trebuie instruiti si examinati anual de catre operatorul RSVTI al detinatorului/utilizatorului.

Fochistii clasa C deservesc si supravegheaza operativ in functionare cazane de apa calda si cazane de abur de joasa presiune, conform prevederilor PT C9. La examenul de autorizare ca fochist clasa C se pot prezenta persoanele fizice care au absolvit un curs de calificare de „fochist” sau un curs de perfectionare/specializare „fochist clasa C” organizat conform programelor analitice din PT CR 8-2009.

Fochistii clasa D deservesc si supravegheaza operativ in functionare cazanele de abur si cazanele de apa fierbinte a caror functionare este in totalitate comandata de un sistem de calcul integrat (cazane conduse de calculator), conform prevederilor PT C1.

2. Conditii privind formarea profesionala a laborantilor operatori centrale termice

Acestia reprezinta o categorie de personal de deservire care se autorizeaza de catre ISCIR pentru deservirea si supravegherea regimului chimic al cazanelor de abur, de apa calda si de apa fierbinte, precum si pentru deservirea si supravegherea instalatiilor de tratare a apei in conformitate cu prevederile prescriptiei tehnice PT C1. Se admit la examenul de autorizare persoanele fizice care au urmat un curs de perfectionare/specializare organizat conform programei analitice prezentate in cadrul PT CR 8 – 2009.

3. Conditii privind formarea profesionala a automatistilor pentru supraveghere si intretinere cazane

Acestia sunt persoane fizice autorizate de catre ISCIR pentru supravegherea si intretinerea operativa a instalatiilor de ardere, a sistemelor de automatizare care echipeaza cazanele de abur, de apa calda si de apa fierbinte si a echipamentelor termomecanice anexe din centralele termice conform prevederilor prescriptiei tehnice PT C1. Sunt stabilite trei clase de autorizare ale automatistilor pentru supraveghere si intretinere cazane, in functie de echipamentele care intra in dotarea centralei termice pe care o deserveste si anume:

clasa 1, sisteme de automatizare electromecanice;

clasa 2, sisteme de automatizare analogice;

clasa 3, sisteme de automatizare digitale;

4. Conditii privind formarea profesionala a operatorilor umplere recipiente GPL (gaz petrolier lichefiat)

Operatorii umplere recipiente GPL, conform prevederilor PT C8, deservesc instalatiile GPL la autovehicule si se admit la examenul de autorizare ISCIR dupa ce au urmat un curs de perfectionare/specializare organizat conform programei analitice prezentate in PT CR 8 – 2009.

5. Conditii privind formarea profesionala a imbuteliatorilor fluide sub presiune

Aceasta categorie de personal de deservire se autorizeaza de catre ISCIR pentru efectuarea operatiilor de triere, umplere si verificare dupa umplere a buteliilor pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune conform prevederilor PT C3 si C5. In functie de tipul de instalatie deservit, autorizarea personalului se poate face pentru:

- Grupa A, butelii cu capacitate pana la 26 litri pentru GPL;

- Grupa B, butelii pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune.

Se admit la examenul de autorizare ISCIR, persoanele fizice care au urmat un curs de perfectionare/specializare organizat conform programei analitice prezentate in PT CR 8 – 2009.

In noua prescriptie se prevad si conditiile de extindere a autorizatiei personalului de deservire (fochisti, automatisti pentru supraveghere si intretinere cazane, operatori umplere recipiente GPL) in cadrul aceleiasi clase sau grupe, sau de la o clasa la alta.

Ing. Cristian Guta

cristianguta@yahoo.com

© Copyright 2006 - Editura Minos